LIDERUL ȘI PARADOXUL - Arta de a conduce între stiluri care se contrazic
- acum 1 zi
- 6 min de citit
Actualizată în: acum 11 ore
Lucrez de ani buni cu fondatori, echipe și investitori.
Și, deși industriile diferă, cifrele sunt altele,
iar nivelul de entuziasm variază în funcție de cât de aproape e ziua de salarii,
există un lucru care apare constant:
paradoxurile.
În antreprenoriat nu există liniște perfectă.
Există mișcare.
Există tensiune.
Există contradicții care apar uneori înainte să apuci să le formulezi.
Pe măsură ce o companie crește, cresc și ele.
Și, din ce văd în proiectele în care lucrez,
leadershipul se maturizează exact în momentul în care nu mai cauți să alegi între ele,
ci să le folosești pe toate.
Nu într-un echilibru static, artificial,
ci într-o integrare vie
Într-o zi ai nevoie de... oameni.
În alta de... rezultate.
Cândva de... inovație.
Altădată de... ordine.
Un lider bun este, în același timp, mentor și vizionar, competitor și arhitect de procese.
Nu pe rând. Nu după manual.
Ci în funcție de moment.
Pentru că leadershipul nu este o singură abilitate.
E un repertoriu de stiluri complementare,
... si uneori profund contradictori.
Pe care le antrenezi până le când le poți folosi fără frică.
OAMENI
Când echipa are nevoie să fie văzută înainte de a fi ghidată
Există perioade în care centrul businessului sunt oamenii și felul în care se simt.
Și apar comentarii spuse cu un amestec de sinceritate și autoironie:
„Pentru mine succesul e simplu: dacă n-am supărat pe nimeni azi, e o zi bună.”
Sau:
„Simt că îmi fac treaba bine când colegii mă caută nu doar pentru probleme,
ci și pentru că le place să lucrăm împreună.”
În astfel de momente, leadership-ul are nevoie mai multă căldură, răbdare, prezență.
Oamenii trebuie să simtă că vin spre tine, nu departe de tine.
Și asta face minuni pentru moral și colaborare.
Dar aici apare și paradoxul:
Dacă rămâi prea mult începi
să amâni decizii,
să protejezi excesiv,
să eviți adevăruri necesare.
... să te încarci emoțional.
Așa că apare nevoia de claritate.
Nu în locul empatiei, ci în completarea ei.
Și liderii buni încep să se întrebe:
„Unde e nevoie de ‘hai să vorbim’… și unde e nevoie de ‘hai să decidem’?”
„Când ajut oamenii… și când îi protejez prea mult?”
„Ce conversație cere răbdare… și ce conversație cere un pic de curaj?”
„Unde mențin pacea… dar pierd progresul?”
Leadershipul, aici, este un echilibru viu între apropiere și orientare spre sens.
DIRECȚIE
Când viitorul vine cu mai multe posibilități decât poate duce prezentul
Există perioade în care ideile vin mai repede decât poți pune post-it-uri pe ele.
Apare o idee bună, apoi încă una, apoi încă două
și abia dacă mai apuci să te întrebi dacă le poate duce cineva.
Cineva mi-a spus odată, zâmbind:
„Dacă mai vine o idee nouă săptămâna asta, deschid un folder separat: ‘Idei 2028+.
Nu pentru acum’.”
Altul, pragmatic:
„Noi nu suntem împotriva schimbărilor.
Suntem împotriva schimbărilor de miercuri care se schimbă din nou vineri.”
Aici apare paradoxul:
fără idei noi, nu inovezi;
cu prea multe idei simultan, nu avansezi.
Nu ritmul echipei e problema.
Ci impredictibilitatea.
Liderii maturi nu își suprimă ideile.
Le disciplinează.
Le testează pas cu pas.
Le ancorează în realitate, nu le aruncă în haos.
Și se întreabă:
„Cum păstrez spațiu pentru idei noi… fără să pierd linia de finalizare a celor vechi?”
„Ce e cu adevărat urgent… și ce e doar entuziasmul meu de azi?”
„Unde îl scot pe vizionar în față… și unde îl las un pic în pauză ca să nu derutez oamenii?”
„Câtă libertate pot oferi fără să pierd direcția… și câtă direcție pot da fără să sufoc libertatea?”
Direcția nu trebuie să fie rigidă.
Dar trebuie să fie clară suficient cât oamenii să înțeleagă ce e important astăzi,
nu doar ce visezi pentru mâine.
REZULTATE
Când realitatea cere viteză… dar oamenii au nevoie să rămână întregi
Există momente în care businessul îți cere sprint, nu plimbare:
Clienții presează.
Competitorii respiră în ceafă.
Obiectivele sunt foarte concrete.
Aici intră leadershipul orientat spre performanță: claritate, focus, ritm, execuție.
Dar oamenii simt imediat când trecem linia invizibilă.
Si apar comentarii de gen:
„Nu e problema că e mult de lucru.
Problema e că nu știm exact ce înseamnă ‘gata’.”
sau cu o sinceritate dezarmantă:
„La viteza asta… nu mai caut soluții.
Caut să nu greșesc.”
E o linie subțire între
presiune productivă
și presiune care demobilizeaza.
Liderii buni simt momentul în care trebuie să reducă ritmul fără să reducă direcția.
O simt în energia echipei.
În tăcerile dintre întâlniri.
Ei știu când să împingă și când să lase un pic de spațiu..
Și se întreabă:
„Unde cer viteză… dar nu am garantat claritatea?”
„Cât este urgență reală… și cât este doar presiunea mea de a închide repede?”
„Pe cine împing prea tare doar pentru că ‘poate duce’? Și până când?”
„Unde trebuie să cresc ritmul… și unde trebuie doar să curăț zgomotul?”
„Ce rezultat e cu adevărat urgent… sau doar anxietatea mea de a închide repede?”
Leadershipul, aici, e despre a ține ritmul, nu a-l impune cu orice preț.
ORDINE
Când ai nevoie de structură… ca să poți fi din nou flexibil
Sunt momente în care realizezi că nu mai merge cu „vedem noi”.
Ai nevoie de structură.
De claritate.
De procese care să protejeze timpul oamenilor
și să reducă dependența de improvizație.
Oamenii o cer deseori foarte natural:
„Mi-ar plăcea să știu și eu ce urmează, ca să nu aflu în drum spre client.”
„Uneori pare că procedurile sunt în capul fiecăruia, nu într-un loc unde le putem găsi cu toții.”
Nu cer birocrație.
Cer predictibilitate.
Aici apare paradoxul:
Fără ordine apare haos.
Fără flexibilitate apare rigiditate.
Leadershipul bun trebuie să le combine.
Și se întreabă:
„Unde ajută un proces… și unde devine doar un pas în plus inventat de cineva într-o zi proastă?”
„Ce trebuie standardizat ca să nu mai stingem incendii… și ce lasăm flexibil ca să nu stingem și ideile bune?”
„Ce merită pus pe hârtie… și ce merită lăsat în mâna oamenilor ca să nu omorâm inițiativa?”
„Unde avem nevoie de reguli… și unde avem nevoie doar de bun-simț și comunicare?”
„Ce proces clarifică… și ce proces complică doar ca să dea impresia de ordine?”
Ordinea nu înseamnă să încetinești.
Înseamnă să elimini fricțiunea ca să poți accelera.
DIAGNOSTIC
Cum știi ce fel de leadership are sens astăzi,
fără să pendulezi între extreme
Pentru a simplifica, pot folosi două întrebări simple:
„Presiunea vine din interior sau din exterior? ”
„Și e nevoie de o schimbare mare sau doar de o ajustare mică? ”
Din combinația lor începe să se contureze direcția.
Dacă presiunea vine din interior și schimbarea e mare, ai nevoie de oameni și de colaborare.
Când moralul e scăzut.
Când apar tensiuni sau echipa lucrează în silozuri.
Nu ajută nici procedurile, nici viziunea.
Aici reconstruiești încrederea.
Conversații reale.
Ascultare.
Spațiu pentru oameni.
Dacă presiunea vine din exterior și schimbarea e mare,
ai nevoie de viziune și inovație.
Când piața se mișcă.
Când produsul nu mai ține pasul.
Când apare un competitor nou.
Aici regândești jocul.
Testezi.
Repoziționezi.
Ai curaj.
Dacă presiunea vine din interior și schimbarea e mică,
ai nevoie de ordine și procese.
Când apar erori repetate.
Când informațiile se pierd.
Când toți muncesc, dar nimic nu e clar.
Aici aduci structură.
Roluri.
Pași simpli.
Claritate.
Dacă presiunea vine din exterior și schimbarea e mică,
ai nevoie de viteză și rezultate.
Când oportunitatea.
Când trebuie să răspunzi repede.
Când obiectivele sunt rapide, de lună, trimestru.
Aici contează focusul.
Decizia.
Execuția.
Nimic din toate acestea nu e o rețetă universală.
E doar un mod de a limpezi contextul.
Pentru că răspunsul la cele două întrebări îți poate da o direcție către ce stil are sens azi.
„Azi este despre oameni, mâine despre rezultate.
Poimâine vedem ce mai apare.”
Și te poate scoate din pendularea aceea obositoare
dintr-un stil mai puțin pe impuls, mai mult pe context.
Adevărata artă a leadershipului paradoxal
Antreprenorii maturi nu caută stilul perfect.
Cauta stilul potrivit pentru momentul potrivit.
Într-o săptămână obișnuită pot trece prin toate:
luni cresc un om,
marți pun ordine,
miercuri vin cu o idee nouă,
joi cer rezultate,
vineri se întreabă unde mai e loc de simplificare.
Nu e haos. Nu e confuzie.
Este dinamica firească a unui business care crește.
Leadershipul paradoxal nu se învață într-o zi.
Se învață în practică.
În decizii mici.
În ajustări fine.
În curajul de a încerca altceva decât reflexul tău natural.
Și, pas cu pas, devin tipul de lider pe care o organizație îl urmează
nu din obligație, ci din încredere.
În asta stă măiestria:nu în a domina un singur stil,
ci în a dansa între stiluri.
Comentarii